Mesaj iniţiat de
RedlineR
draga basistule, daca nu a fost in stare sa iasa in strada poporul sa-l dea jos pe basescu, cu ponta nici gand!
iohanis: Deşi a negat permanent aspectul complicităţii, Klaus Iohannis susţinând că soţia sa a fost translator şi el şofer, dovezile că gradul de implicare a fost total sunt numeroase! Astfel, în reportajul Antenei 1 din anul 2000, există mărturia unei vecine a familie Iliuţ din Răşinari, de la care soţii Lalande au adopta trei copii, că cei doi soţi Iohannis au venit în mai multe rânduri – fără canadieni! – doar ca să-i convingă pe bunici să-şi dea copiii spre înfiere.
Preşedintele Traian Băsescu cunoaşte implicare soţilor Iohannis în traficul internaţional de copii, dar nu a întreprins absolut nimic pentru aflarea adevărului! Mai mult, se pare că l-a şantajat pe Iohannis cu acest dosar, dar şi cu cele privind retrocedările frauduloase de la Sibiu, ca să-l împiedice să candideze ca independent la alegerile prezidenţiale din anul 2009! Acuma, ca să-i facă pe placul Angelei Merkel, mai ales că el nu mai poate candida pentru al treilea mandat, vrea să-l impună pe Klaus Iohannis ca viitor preşedinte al României, deşi lăudatul „neamţ” de la Sibiu are şi cetăţenie germană!
ps: si eu ma mir ca au existat atatia basisti si inca mai exista, este incredibil!