Update: Târgul funcționa fără autorizație de la ISU. În această vară, societatea TEXIND, proprietara terenului pe care funcționează târgul, care încasa 15.000 de euro pe luna chirie de la SC PIEȚE ȘI TÂRGURI SA, a fost amendată cu 2.500 de lei de pompieri pentru neregulile găsite. De menționat că, după tragedia de la Colectiv, municipalitatea s-a grăbit să anunțe că lucrurile vor fi puse la punct în scurt timp și în Târgul de Săptămână. De atunci, a trecut o lună… Și un incendiu!
Un incendiu a izbucnit pe Strada ”Caracal”, în spatele Centrului Comercial Bănie. Din primele informații oferite de ISU Dolj, focul s-a declanșat în Târgul de Săptămână Craiova. La fața locului au ajuns echipaje de pompieri.
UPDATE: Focul a izbucnit la tarabele cu haine și încălțăminte!
UPDATE: Comercianții susțin că focul ar fi fost pus intenționat. ”E o mână criminală! S-a pus focul intenționat, cu siguranță nu avea cum să ardă așa în 20 de minute!”, acuză oamenii. Unii spun că au luat bani cu împrumut și toată marfa le-a luat deja foc: ”Ce ne facem acum, că vin și sărbătorile, vine iarna?! Nu mai avem nimic”.
Potrivit reprezentanților ISU Dolj, se intervine cu zece autospeciale de apă și spumă și peste 50 de pompieri. Focul se întinde pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați. La fața locului a ajuns și prefectul de Dolj, Sorin Răducan.
Focul a izbucnit în zona tarabelor de lemn, dinspre colțul cu RAR.